ELEGANTIE
V 46, 1: Nutriri est et parvorum ut crescant (unde nutrices dicuntur nutriciique qui curam infantium habent habuerunt ve) et adultorum ut vivant
DEFINIZIONE
Nutrire, allevare (sinonimo di alo)
FREQUENZA
- De vero bono: I 45, 5 («parentesque vos alendo nepotum nutriendorum debito, […], alligarunt», palese ripresa di Val. Max. II 9, 1: «parentesque vos alendo nepotum nutriendorum debito, […], alligaverunt»). II 31, 6 («Non alio modo quam nos gignunt, concipiunt, pariunt, nutriunt»)
- Antidotum in Facium: III 7, 17 («Et alia huius generis plurima, que tu stultitie lacte nutritus non considerasti»)
CORRISPONDENZE
LATINO CLASSICO E TARDO-ANTICO
Nutrire contempla l’accezione di “nutrire”, “sfamare” propria anche di alere (Forcellini, s.v. nutrio: «Nutrire est alere, educare; et proprie est eorum, quae parva sunt et crescunt, τρέφω […] It. nutrire, alimentare, allevare; […]»). Durante l’epoca classica è possibile rilevare una preferenza mostrata da parte degli autori nel servirsi di nutrire con la prima accezione e di alere con l’ultima. In età tardo-antica, sia alo sia nutrio cominciano a essere usati indistitamente nel senso di “alimentare”, ma viene tralasciato il significato di “aumentare” proprio di alere.
LATINO MEDIEVALE
Non si registrano particolari mutamente linguistici dal momento che si continua ad adoperare nutrio e alo come sinonimi (ancora tralasciando il valore di cui sopra). Si veda Papias (Elem., s.v. alere: «Alere, nutrire, pascere»; ibidem, s.v. nutrire: «Nutrire, pascere, exhibere, alere, erudire»; ibidem, s.v. pascere: «Pascere, alere, nutrire, sustinere, pabulare»; ibidem, s.v. fovere: «Fovere, curare, nutrire»; ibidem, s.v. saginat: «Saginat, impinguat, nutrit, crassum facit») ed Eberardo di Bethune (Grec. XI 57-58: «Dicitur a peno penus, quod nutrio signat, / Namque reponuntur res ibi, quis alimur»; ibidem XVII 100-103: «Qui removet tollit, qui sublimat quoque tollit, / Et pro nutrire tollere saepe datur: / Tollit alit removet gerit erigit accipit aufert»).
LATINO UMANISTICO
Guarino e Nebrija trattano alere e nutrire come sinonimi per “allevare” (Carm. diff. 227: «Halat qui spirat, alit hic qui praebeat escam»; Lexicon, s.v. nutrio: «criar»). Alcuni grammatici successivi a V. non mancano di recepire la lezione delle Elegantie. Si veda Perotti, lib. I epig. 105, 2: «Alere nutrire est, quod ab educare hoc modo distingunt ut alere sit victu temporalem vitam sustentare, educare vero ad societatem perpetuam educere [cf. Non. De comp. doctr. V, inter alere et educare]. Item alere aliquando ad incorporea transfertur et significat augere. Cicero: Sed nec illa extincta sunt aluntur que potius et augentur cogitatione et memoria mea [Cic. Lael. 104]. Pro eodem posuit “aluntur et augentur”, quasi secundum exponat primum. Saepe enim quae similia sunt coniunctae ponuntur ab autoribus, ut possum et licet, munus et officium, mens et animus» e Calepino, s.v. nutrio: «et proprie parvulorum est ut crescant».
NOTA CRITICA
È verosimile che V. desideri restaurare per alere un significato (“accrescere”) che i grammatici tardo-antichi e medievali non pongono in evidenza (cf. la scheda su Alo).